Aspecte importante preluate din cursul:
Tratamentul Identității la Adolescenți
În ultimele două zile ale lunii octombrie, am participat la cursul aprofundat de Tratament al Identității la Adolescenți susținut de Dr. Susanne SCHLÜTER-MÜLLER, specialist în psihiatria copilului și adolescentului, în practica privată în Frankfurt, Germania și prof. Dr. Prof. Klaus SCHMECK, Președinte al departamentului de psihiatrie infantilă a Universității Basel, Elveția. Nu am regretat nicio secundă că am ales să mă înscriu la acest curs. Am avut privilegiul de a vedea prezentarea, de a primi răspunsuri la întrebări și de a învață de la doi profesioniști de excepție. Am aflat foarte multe lucruri interesante pe care vreau să le împărtășesc aici.
În primul rând, am aflat că ideea susținută până acum de mediile noastre academice de profil cum că nu se poate vorbi de tulburare de personalitate înainte de vârstă adultă este un mit. În realitate, în opinia celor doi specialiști, structurarea personalității în sens patologic este detectabilă începând din adolescență, iar un tratament precoce poate ajuta mult la rezolvarea acestor probleme înainte că ele să se dezvolte la un adult care poate primi un diagnostic de tulburare de personalitate conform criteriilor DSM-IV TR și ICD 10.
Între timp, a apărut DSM-5, iar ICD-11 (care nu s-a tradus încă în limba romană) elimină pragul de vârstă pentru tulburările de personalitate. Autorii susțin ideea că tulburarea de personalitate se poate identifica și trata cu succes încă din adolescență. Condiția este însă curajul clinicianului de a pune diagnosticul de tulburare de personalitate și nu mai multe diagnostice diferite care ilustrează disfuncționalități în diverse arii ale vieții, așa cum încă se practică acum.
În acest sens, autorii propun ca instrumente de evaluare a personalității la adolescenți, atât chestionarele AIDA (Assessment of Identity Development în Adolescence), LOPF 12-18 (Level of Personality Functioning), OPD-CA2 Q-12-18 și BPFSC-11 (Borderline Personality Features Scale for Children), cât și interviurile semistructurate SCID-II și STIP S-1 (Semi-stuctured Interview For Personality Functioning în DSM-5). O altă noutate a fost acest chestionar AIDA dezvoltat de Susanne SCHLÜTER-MÜLLER, Klaus SCHMECK și colaboratorii.
Pentru că problemele de identitate constituie un factor important în apariția tulburărilor de personalitate, chestionarul AIDA ajută la recunoașterea unei identități integrate sănătos și diferențierea ei de crizele de identitate și de identitatea difuză. Acest chestionar are 58 de itemi și a fost deja tradus în 15 limbi, fiind adaptat cultural fiecărei țări în parte.
Vestea bună este că și la noi s-a format un grup de terapeuți pozitiviști entuziaști care și-au propus să lucreze la traducerea și etalonarea acestui chestionar pentru populația românească, sub directa îndrumare a autorilor, astfel încât instrumentul de evaluare să fie disponibil și pentru profesioniștii români.
Am aflat apoi despre tehnica folosită pentru tratamentul problemelor identitare la adolescenți. Prezentarea a fost presărată cu multe înregistrări video ilustrative, comentarii, s-au pus întrebări și s-au primit răspunsuri la întrebări și… au fost si multe momente de tip “Aha!”.
AIT este o abordare terapeutică ce include atât perspectiva psihodinamică, cât și cea integrativă și lucrează, în special, cu elementele identitare. În această abordare, sunt integrate atât elemente preluate și modificate din Psihoterapia focusată pe transfer, cât și din Terapia comportamentală, psihoeducație și implicarea familiei (în special a părinților) în tratamentul adolescentului cu probleme. Baza teoretică a acestei abordări este teoria relațiilor de obiect (Kernberg), dar și elemente ale teoriei psihanalitice a lui Melanie KLEIN.
Normalitatea dezvoltării identității este ilustrată de capacitatea individului de a integra atât aspectele negative, cât și pe cele pozitive ale sinelui și ale celorlalți. Principiul tratamentului identității la adolescenți este încercarea de a elimina blocajele defensive (constituționale, de mediu sau combinate), care au dus la difuzia identității și, în consecință, la suferință consecutivă accentuărilor sau tulburărilor de personalitate. Pentru asta, se folosește lucrul pe „aici și acum” în relația terapeutică, prin clarificări cât mai amănunțite ale termenilor și expresiilor folosite de pacient, cât și prin confruntări ale discrepanțelor care apar (între verbal și non-verbal, între idei contradictorii, între enunțuri și fapte etc.). Și, nu în ultimul rând, prin folosirea interpretărilor.
În această abordare, strategia terapeutică este identificarea principalelor diade relaționale de obiect prin diagnosticul relațional OPD, așa cum pot fi ele observate atât din reacțiile pe care adolescentul le descrie în relațiile extra-transferențiale, cât și contra-transferențial, în relația terapeutică. De exemplu, adolescentul poate descrie că se simte ca o „victimă neajutorată” în relație cu ceilalți care „îl atacă” și acest lucru poate fi simțit și în relația terapeutică (în care adolescentul se poate simți „atacat” și de către terapeut). Odată ce înțelege modul de activare a acestor diade ale relațiilor de obiect (prin clarificări în „aici și acum”), terapeutul poate facilita procesul de mentalizare, reflecție cognitivă, capacitatea de a tolera și a regla afectul, precum și creșterea capacității de diferențiere a adolescentului față de alții și de integrare a reprezentărilor mentale atât ale sinelui, cât și ale altora.
Modul concret de lucru implică elaborarea unui contract terapeutic foarte clar și amănunțit care să cuprindă îndatoririle pe care trebuie să le îndeplinească atât adolescentul, cât și terapeutul. De asemenea, o noutate în această abordare este implicarea părinților și a familiei și folosirea unor indicații specifice, comportamentale pentru fiecare, sub forma temelor pentru acasă. În abordarea AIT, elementele de psihoeducație pentru părinți sau aparținători sunt oferite pentru a-i ajuta pe aceștia să înțeleagă pragurile normale de dezvoltare pe care adolescentul trebuie să le atingă în special în ceea ce privește:
- comunicarea și formarea relațiilor
- setarea limitelor
- menținerea siguranței și a măsurilor de „salvare” la nevoie, autonomie etc.
- reglarea afectivă
Informațiile asupra a ceea ce este „normal” sau „obișnuit” la vârsta copiilor oferă părinților un cadru de referință din care să înțeleagă și să identifice ariile problematice pentru copilul lor.
Pentru cei pe care am reușit să îi fac curioși, încă o ultima informație: metoda este descrisă pe larg, cu multe exemple concludente și studii de caz în cartea Adolescence Identity Treatment apărută la Editura Springer. Poate fi comandată online atât de pe pe springer.com, cât și pe amazon.com.
Un aspect interesant subliniat de vorbitori la curs este faptul că lucrul cu adolescenții ne dă vizibilitate referitor la modul în care societatea va evolua în 1-2 decade. Știind ce dificultăți au copiii de 14-16 ani, putem înțelege ce dificultăți va avea societatea atunci când copiii vor ajunge la vârsta adultă.
Articol scris de Oana BODOR – psihoterapeut, formator, supervizor pentru Psihoterapie Pozitivă
Imagine: john white