…despre Școala de Vară de Psihoterapie Pozitivă 2023, Valea Ierii
„Te văd…” M-ai privit, mi-ai adăugat frumusețe, iar eu am simțit-o pe a mea. Fericit, îți mulțumesc că mi-ai permis să mă închipui asemenea reflectării din ochii tăi…
Al treilea an consecutiv, în aceeași locație. Ai zice că știm, cunoaștem, controlăm, nu-i așa? Aparent… la fel ca și autocunoașterea de sine; însă mereu apare ceva nou: altă lumină, alte umbre, alte asocieri, alte rearanjări. De la colegi noi, la lectori și ateliere inedite, de la lipsa semnalului de telefonie mobilă, la conectarea cu noi înșine și cu ceilalți. De la scufundarea în natură (și ciubăr/saună oferite de Simona Bratu, gazda noastră generoasă) până la vortexul interior în care ne-am permis să ne dăm drumul…
Prima zi a început prin a ne cunoaște colegii de cameră, a reîntâlni colegii vechi de distracție și confesiune. A fost cu multă voie bună, râs serios și seriozitate asezonată cu bună dispoziție. Nevoie de conectare și reconectare. Nu ne întâlnim întâmplător, nu ne reconectăm întâmplător. De fiecare dată este cu uimire, despre fiecare dintre noi.
Indiferent pe care dintre planurile vieții noastre personale vom pune reflectorul în această săptămână, va fi benefic. Știam asta deja din anii trecuți. Va fi cu evoluție, cu împăcări, cu revolte reactualizate, cu transformări care ne vor duce la alt nivel. Va fi despre limite, stagnări, moarte și reînviere emoțională.
Gabriela Hum ne-a conectat prin jocuri cu ceilalți și cu sine, în întâlnirea cu copilul interior din transa hipnotică. A deschis discret, dar intens (așa cum este ea însăși) calea lacrimilor… purtându-ne deja pe drumul pe care îl aveam de străbătut în timpul săptămânii. Una pe inimă, una pe dos…
Vom acorda timp doar lucrurilor care au suflet… Vom evada, vom sta pe gânduri, ne vom exila preț de câteva momente în viată noastră, îndrăznind sau nu să ieșim din colivia constrângerilor impuse și autoimpuse.
A doua zi, Arno Remmers a readus muzica din noi la lumină. Pe ritmuri din copilărie, am dansat cu noi înșine, ajungând până în ziua de azi… Un alt fel de a ne cunoaște și redescoperi.
După-amiaza aceleiași zile, a fost rândul Vraciului de sunet, Sabin Mureșan, să catalizeze, să provoace Marea Orchestră din noi să se armonizeze pe ritmuri interioare, în direct, fără repetiție. Ne-a pus la dispoziție instrumente originale, ne-a permis să le atingem, să le „abuzăm”, să ne conectăm la ele și la vibrația din noi, armonizându-ne unii cu alții. Am fost proprii dirijori, pe scena constituită ad-hoc… și am meritat și ne-am oferit aplauze, la sfârșitul reprezentației. Am făcut cunoștință cu cele cinci voci (vocea de pământ, de foc, de metal, de apă, de aer), iar la sfârșit am primit și materiale noi de lucrat cu pacienții. Jocul de autocunoaștere Integration Game.
A revenit Arno Remmers (așteptat cu mare drag în fiecare an) sugerându-ne să ne metamorfozăm în animale care să ne ofere calități, abilități, mod de trăire și simțire în lumină și umbră. Și a fost cu revelații… Erau în noi dintotdeauna, doar că le-am descoperit și ne-am redescoperit acum, împrietenindu-ne cu ele. A fost cu multe „aha”-uri și cu „Încă mă mai gândesc la asta…”. Am învățat lucruri noi despre noi înșine și despre ceilalți, a fost „ca o clepsidră de gânduri bune, care curg de la sine, cum s-ar spune…” Iv Cel Naiv
Să fim împreună a fost ca o îmbrățișare strânsă, de care aveam mare nevoie. Mai puțin important dacă a fost preț de o oră, preț de o conversație sau doar o trecere emotivă și mută…
Și a venit ziua Arhetipurilor, a măștilor și rolurilor. Oana Bodor ne-a însoțit, din nou, cu zâmbet și căldură, pe scenă și în culisele propriei vieți. Și ne-am găsit, cu ajutorul ei și al colegilor, alte fețe, alte roluri, multe măști. În scris, anonim și asumat, ne-am dat voie să oferim perspectiva personală asupra celuilalt. Cum îi vedem, cum îi simțim, cum relaționăm cu el. Cardurile ne-au ajutat sa pătrundem esența, dualitatea și oferta fiecărui arhetip și să înțelegem că le avem toți, pe toate, în noi…
Dialogul cu selful meu sexual, mediat de Raluca Urșica și Adela Moldovan. Un fel de… „dezbracă-te de prejudecăți, trebuie să vorbim”. A fost provocator, intim, motivant, eliberator. Am pus în scenă momente de reconectare cu selful nostru sexual, în grupuri mici inițial, apoi cu un motto propriu fiecărui grup, am prezentat/mimat concluzia. Am simțit eliberare, unicitate și provocare în a ne vulnerabiliza.
Prima zi din Iulie a fost și ultima zi a școlii de vară din acest an. Gabi a încheiat oferta de teme cu întâlnirea cu eul adult în terapie: profesional și personal, fiecare a contribuit cu o concluzie.
Au fost momente de punere în scenă a unui caz, cu roluri ofertante pentru fiecare dintre noi. Cu posibilitatea de a fi co-scenarist în fiecare situație prezentată, atunci când ne atingea personal. Am săpat adânc în noi, dar a meritat fiecare moment în care am râs, am plâns și am riscat mult, vulnerabilizându-ne . Și ne-a durut și am plâns iar… pentru că ne-am întâlnit, deloc întâmplător, cu noi înșine, în ochii, în atitudinea, în reacția celorlalți, într-o strângere de mână mai valoroasă decât zeci de cuvinte și promisiuni. Fiecare a dat cât a avut curaj și a primit/luat cât a putut duce… A fost, poate, și cu energii care ne-au asaltat si care au aparținut altora.
Am fost împreună, îmbrățișând-ne cu putere și privindu-ne încă odată în ochi, la sfârșitul zilei. Îmbrățișare care ține de speranță într-o reîntâlnire viitoare, ține loc de acceptare necondiționată, de zâmbet, de confidențialitate, de amintire. De recunoscut că avem mult sau puțin în comun unii cu alții. Cu fair play, cu autenticitate.
Fiind iar împreună, timp de o săptamână, ne-am lăsat sufletul să se minuneze, mintea să se trezească, picioarele să cutreiere, pe ploaie și soare… departe, in pădurea reală și imaginară. Și am constatat că timpul nu se măsoară în ore și zile. Curge altfel, aducându-ne mai aproape de lumea uitată, dar magică, din noi înșine.
PS. Să nu uităm Yoga (mulțumim și de această dată, Delia Sfechiș), ciubărul, sauna, serile de Karaoke în cerc restrâns, Mafia, Activity, Ligreto, focul de tabără, glumele, „perlele anuale”, bancurile (de parcă am putea să le uităm) și să-i invităm pe cei care au lipsit acest an, pe cei care încă nu au gustat Tabăra de vară, să ni se alăture cu încredere anul viitor!
Articol scris de Lucia RUS