Săptămâna de mijloc de februarie, pe parcursul a patru zile, am participat la a doua ediție a Școlii de Iarnă de Psihoterapie Pozitivă, derulată online, având tema [cum altfel?:)]: Bune practici în psihoterapia online.
Trying To Connect – ziua 1
Pentru mine a fost prima participare, fiind atrasă de tema aleasă și curioasă de împărtășirea experiențelor – atât de comune și totuși unice – ale colegilor invitați. În prima seară eram în mașina, conduceam spre casă și mă aflam într-un trafic infernal (stiți, Valentine’s day traffic), preconizând riscul de a nu putea intra în Zoomland (cum bine spunea un coleg). Atunci am realizat ce presupune gestionarea posibilităților și modificarea perspectivei, când te afli în situația de „fără precedent”: aveam telefonul, aveam date mobile, aveam aplicația zoom instalată, aveam datele de conectare, aveam până și poza de profil setată, pentru a evita completa invizibilitate, tot ce era necesar (în așteptare la al 23-lea semafor roșu) era să dau click pe butonul JOIN… O posibilitate unică: să reușești să fii punctual ONLINE, atunci când fizic este imposibil.
Reușisem! Intrasem la timp în sala mare a Școlii de Iarnă de Psihoterapie Pozitivă!
Invitat: Anna CHESNER (UK) – co-director al Centrului de Psihodramă și Psihoterapie Individuală din Londra; trainer senior la British Psychoanalytic Council; cabinet privat de psihoterapie și supervizare în Londra; formator atât pentru psihoterapie, cât și pentru supervizare; publicată pe scară largă în domeniul psihoterapiei și supervizării, publicațiile recente incluzând Trauma in the Creative and Embodied Therapies, co-editor cu Sissy Lykou (Routledge 2021) și One-to-One Psychodrama Psychotherapy, Applications and Techniques (Routledge 2019).
Anna, senină și prietenoasă, începe prin a ne spune cum tehnicile din Psihodramă sunt atât de versatile în terapia online, cum jocurile de rol, inversiunile de rol devin relevante și revelatoare. Cum poți fi „alături” de client, în online, dacă în timpul ședinței trece printr-un moment cu încărcătură emoțională puternică, fiind suportiv și participativ, prin însăși dinamica principală a psihodramei: acțiunea, folosind corporalitatea. Îl poți ruga să își țină aproape un obiect (perna, obiect de plus etc.) sau chiar un animăluț (pisica, cainele etc.). Apoi, Anna ne-a propus să ne mutăm din sala mare a școlii, pe grupuri, în săli mai mici și să lucrăm și să ne prelucrăm această adaptare la „I see you”, dar totodată, „I see me”, a terapiei online. Foarte interesante împărtășirile experiențiale ale fiecaruia despre cum necunoscutul poate fi o provocare, nu neapărat un pericol; despre congruența acestor spații virtuale care, de fapt, reprezintă real life-ul fiecăruia. Anna recomandă și ne precizează că este de dorit să rugăm clienții să nu folosească fundal blurat sau alte opțiuni din online. În cazul în care clientul își scuză dezordinea încăperii, Anna a formulat această replică ce are o profunzime ea însăși terapeutică: „It’s ok. I want to see your mess…”
Trying To Connect – ziua 2
Deja eram familiarizați unii cu alții, ne zâmbeam când, pe rând, intram în sala mare a școlii, se mai disipase atmosfera stingheră și liniștea butonului „mute”.
Invitat: Dr. Arnon ROLNICK (Israel) – psiholog clinician; doctor în psihologie (Universitatea din Tel Aviv); cercetări postdoctorale la Universitatea Brandeis din Massachusetts; absolvent al programului psihoterapeutic avansat de trei ani al Institutului Psihanalitic Israelian din Ierusalim; supervizor certificat CBT. A coeditat recent cartea (împreună cu Haim Weinberg) The Theory and Practice of Online-Therapy (Routledge Publications), unde sugerează că terapia virtuală deschide o modalitate unică de a studia rolul corpului și al creierului în terapie
Arnon, plin de energie și foarte pregătit digital, ne-a impresionat încă de la început printr-un entuziasm contagios, dându-ne o lecție despre cât de importantă și ajutătoare este deschiderea la nou și imprevizibil, deși istoricul experiențial profesional vine din tradițional și repetiție. A fost ca un adevărat rollercoster aceasta întâlnire: Arnon a reușit să ne deschidă perspective de abordare online a terapiei individuale/ de cuplu/ de familie, a înțelegerii mai clare a co-terapiei (2 terapeuți în terapia de cuplu sau 2 terapeuți diferiți ai aceluiași client, terapeuți cu abordări diferite și cu beneficii directe pentru client). Curiozitatea lui Arnon se reflecta în toată expunerea și explicarea cum putem imita psihoterapia clasică într-un format care deschide noi posibilități fascinante. Ne-a purtat în alternative de spațiu virtual, prin opțiunea immersive view, într-o încercare curajoasă de a atenua limitările psihoterapiei „fără corp”, încât ne trezea o ambivalență copleșitoare.
Arnon ne-a dovedit cât de important este să privim oportunitatea terapiei online în față, în plenitudinea expresiilor ei (am vorbit despre microexpresiile fizionomice și de rolul corporalității), având curaj și lasând curiozitatea să se manifeste, pentru a activa creativitatea. Mi-a dat de gândit… „spontaneitatea presupune relaxare”. Însă oare nu pregătirea ne oferă relaxarea, pentru a putea beneficia de privilegiul spontaneității?
Trying To Connect – ziua 3
Invitat: Augustin CAMBOSIE (România) – absolvent al Facultății de Psihologie din cadrul Universității București, Promoția 1975; psiholog principal-formator/supervizor în Psihologie Clinică și Psihoterapie Psihanalitică; profesor Asociat în cadrul Facultății de Științe Politice, SNSPA, predând disciplina Psihoterapie Psihanalitică. Certificat European de Psihoterapeut (E.A.P.) Dr. HONORIS CAUSA în medicină alternativă (O.I.U.). Membru ales în bordul E.F.P.P. (European Federation of Psychoanalitic Psychotherapies).
Reintrăm în sala mare a școlii cu și mai puțină reținere. A ajutat, poate, și faptul că era prima seară în care comunicam în limba nativă. Invitatul are un CV sobru, o prezență neutră și o voce de radio. Augustin ne ține și ne menține alertă capacitatea de introspecție. Calmitatea și modul argumentat în care își expune (ne)prezentarea (adică discursul fără power-point), îmi conturează un tablou de orator.
Augustin reușește să facă o analiză atât de clară a naturii umane în acest timp nou al realității alterate și, cumva, pervertite de triada terapiei online: terapeut/client/ecran. Interesant cum aceste timpuri ne-au determinat să producem modificări în ceea ce privește acea neutralitate a spațiului cabinetului, printr-o altfel de expunere într-un spațiu terapeutic schimbat, unde apar alte personaje: copii mici, animaluțe, curierul etc. Ne vorbește despre cum noi toți, terapeuții, am reușit să tranformăm „obligativitatea”, ce ne-a generat frustrare profesională, în schimbare: „Pot? Sunt în stare?”. Continuă despre acest sine digital, despre cum relația terapeutică devine un construct nou, fiindcă acest ecran, în relația de triangularizare, vine cu limitările lui: tehnice/de imagine etc. Remarcă autentic că, într-un solilocviu al terapeutului, legat de terapia online: „Până acum eu nu m-am văzut pe mine în terapie!” (referindu-se la terapia din spațiul cabinetului). Fiindcă în terapia online ne vedem și pe noi, în rolul de terapeut, într-un colț al ecranului, cu mimica și cu grimasele noastre. Este un fenomen interesant și derutant totodată, în legatură cu propria imagine, acel: „nu arăt cum știam că arăt”.
Aduce în discuție capcana terapiei online: a lejerității, aparent confortabilă, transformând neutralitatea binevoitoare în ceva semi-amical. Majoritatea dintre noi am rezonat cu ideea că tocmai această facilitate a terapiei online să nu se transforme într-o apărare pentru client. De ce? Pentru că scopul terapiei este schimbarea, iar această comoditate, această lejeritate, acest confort prelungit poate deveni o imensă rezistență a clientului la demersul terapeutic de schimbare.
Trying to connect – ziua 4
Ultima întâlnire a Școlii de Iarnă de Psihoterapie Pozitivă 2022 ne readuce în acea stare de așteptare cu nerăbdare, deși ușor obosiți, deși ușor consumați (apropo de burnout-ul terapeutului).
Invitat: Petronela ROTAR (România) – scriitoare, absolvent de psihologie, psihoterapeut în formare în Psihodramă Clasică, model transgenealogic și Compassionate Inquiry, metoda dr. Gabor Mate, autoare a 7 cărți în care combină literatura cu psihologia, inițiator și facilitator al proiectului Călătorie spre sine, organizator al unor serii de retreaturi de dezvoltare personală, în colaborare cu psihologi și psihoterapeuți cu formare în lucrul cu grupul.
Petronela e foarte directă, foarte transparentă, având o valență conținătoare, ce poate fi chiar intimidantă. Vorbește despre ea deschis, despre acel „cine sunt” în toate ariile vieții ei, pentru că, tot ea ne relatează, și-a conturat și și-a șlefuit acest sine, prin ani de rătăciri și regăsire, prin scriere și rescriere a scenariilor, prin ani de terapie, prin ani de formare și specializare (cea mai recentă etapă a ariei ei profesionale).
Ne inițiază în tainele abordări terapeutice prin metodele și tehnicile psihodramei, precum: interviul existențial, încălzirea, inversiunea etc. Este sinceră și ne spune că preferă terapia de grup, potrivindu-i-se cel mai bine atât în rol de terapeut, cât și în rol de client. Începe prin a ne lua „temperatura emoțională”, rugându-ne să spunem/scriem în chat cum ne simțim. Apoi, ne propune un exercițiu de imagerie ghidată, urmând ca, printr-un consemn, să ne transpunem în anul 2025 (doar peste 3 ani și totuși…) și să ne vedem cum suntem în „aici și acum-ul” lui 2025. Am parcurs pașii, sub atenta ei ghidare, ajungând iar în diadele și triadele din sălile mici ale zoom-ului. Foarte interesant exercițiu, cu multe insight-uri și modificări de percepție. Poate părea puțin ca perioadă – 3 ani, însă tocmai trăim „fără precedentul”, tocmai au trecut doar 2 ani și jumătate, în care cam totul s-a schimbat… La sugestia ei, din fiecare grup mic, se alege o „portavoce” care va prezenta în grupul mare ce a ieșit și a reieșit în călătoria comună, dar atât de proprie și singulară a fiecăruia. La final, a fost clar: puterea grupului (sau a tribului) e transformatoare!
Ies din banca mea digitală a Școlii de Iarnă de Psihoterapie Pozitivă cu un sentiment reconfortant și gratificant legat de mecanismele mele de funcționare în acest context nou, pe care le-am văzut oglindite și reflectate atât de colegii mei de școală, cât și de invitații noștri la clasă :). Este nevoie doar să le eficientizez și să reduc inconvenientul derivat din acest context actual.
Printre atâtea incertitudini, un lucru este cert: schimbarea este un proces permanent. Mereu este nevoie de adaptare, însă adaptarea necesită timp, adică răbdare. Adaptarea se face treptat și cu grijă. Conexiunea și conectarea ating toate ariile vieții noastre, indiferent dacă suntem online sau offline. Fiecare și oricare dintre noi is trying to connect…
Articol scris de Liliana GHIBEA – Psiholog Clinician
Psihoterapeut – Specializare Psihodramă Clasică
Psihoterapeut – Specializarea Psihoterapie Pozitivă
Imagine: Saffu