Workshop condus de Paul CHETREANU, derulat în cadrul proiectului online Psihoterapie Pozitivă în vreme de pandemie.
Înainte de a așterne aceste gânduri, am lăsat timp ca bogăția de idei desprinsă din cuvintele lui Paul CHETREANU să se așeze liniștit, să prindă contur mai evident, să se clarifice și să dea înțeles conținuturilor neînțelese până acum… să umple goluri informaționale ca într-un puzzle care, în sfârșit, își găsește sensul și poate fi pus în cuvinte.
„Intens”… Dacă ar fi să aleg un CUVÂNT pentru a descrie workshopul lui Paul, acesta ar fi: „intens”… Dacă ar fi să-i asociez un SUNET, aș alege Bolero-ul lui Ravel și versurile melodiei Dust in the wind. Dacă ar fi să-i asociez o IMAGINE, aș alege Crearea lui Adam, a lui Michelangelo. Un workshop plin de inspirație, emoție și profunzime.
Un workshop despre PIERDERE, în care am CÂȘTIGAT claritate și structură. Un workshop cu balans între paradigme și practică, între filosofie și psihoterapie, între abstract și concret… un balans ca al acrobatului pe sârmă, care reușește astfel să rămână în echilibru, echilibrul profesionismului.
Vă spuneam că a fost un workshop despre pierdere. Ce putem pierde? Totul… Orice… mi-am răspuns eu mie și, mai ales, ne putem pierde pe noi. „Pierdem încă de la început… pierdem neființa ce eram înainte de a ne naște”, ne spunea Paul, pentru ca mai apoi viața să se deruleze între încercarea disperată de a evita pierderea, pe de-o parte, și căutarea insistentă a câștigului, pe de altă parte, conștientizând mai mult sau mai puțin, în toată această zbatere, faptul că viața în sine este destinată de la bun început pierderii.
Uneori, prin condiționarea lui, pierdem Timpul, alteori Răbdarea sau poate Încrederea, Credința, Iubirea, Acceptarea, Speranța. Pierdem iluzia că viața e sigură, dreaptă, controlabilă și, odată cu ea, lumea ideală în care trăiam până mai ieri. Iar asta ne tulbură profund, pentru că cu cât voi fi mai atașat, cu atât pierderea mă va traumatiza mai tare, iar doliul și suferința vor fi mai profunde.
Moartea și suicidul ca forme ale pierderii, frica de moarte ca ecou al conflictului de a fi într-un loc sau un moment în care nu-mi doresc să fiu, ireversibilitatea pierderii sunt câteva idei din bogăția și tumultul cu care am plecat din această întâlnire. O întâlnire a mea cu propriile-mi anxietăți existențiale. Am luat cu mine din această întâlnire revelația faptului că mi-e mai acceptabilă anticiparea pierderii decât asumarea ei. Încă nu am decis ce voi face cu asta…
A fost un workshop complex în care Paul ne-a vorbit despre doliu, sinucidere, eutanasie, frica de moarte, despre selful bipolar al lui Kohut, despre Bowlby și teoria atașamentului în doliu, despre teoria hussleriana a „Prezentului viu”, despre Heidegger și ființa întru moarte, Sartre și „infernul sunt ceilalți”, Kant și libertatea de a fi eu, Beck și triada lui, Yalom și motivațiile existențiale, Nietzsche și singurătatea ca alegere, despre disocierea din traumă, despre libertatea asumată versus libertate anarhică… trecând apoi prin „fugi”:
- fuga în muncă
- fuga în virtual
- fuga în droguri/alcool, gambling
- mâncatul compulsiv
…ca modalități de a gestiona conflictele interioare. Multe perspective noi care au pus într-o nouă lumină emoțiile generate de aceste teme, precum și conținerea lor atât în plan personal, cât și în plan profesional.
După trecerea prin trauma pierderii, după doliu și integrare, după căutarea identității în curajul de a fi, poți în sfârșit să ajungi la re-naștere personal. Pentru ca apoi ciclul să se repete cu alte pierderi, urmate de alte renașteri, în călătoria neobosită a eroului către sine.
Am fost eroul după-amiezii mele, eroul care s-a întors din călătoria acestui workshop îmbogățit cu sensuri noi și limpezimi nebănuite: pierderea devenirii ființei – cale spre renaștere.
Mulțumesc, Paul!
Articol scris de Nicoleta Aurelia BRAD