Despre workshopul Strategii de abordare psihopatologică a transferului și contratransferului în funcție de tipul de personalitate, susținut de Liana DON, Veronica MATEESCU & Luminița VLAS în cadrul proiectului online Psihoterapie Pozitivă în vreme de pandemie.
Să fii o persoană liberă, autentică, o persoană care și-a construit sensul, înseamnă să fii actorul, scenaristul și regizorul propriei vieți.
Ȋntr-o sală de cinema, privești ecranul de proiecții, nu privești niciodată în spatele proiectorului. Filmul nu este însă pe ecran, este doar o proiecție de umbre și lumini. Filmul există doar în spate, dar tu niciodată nu privești acolo.
Osho
Psihoterapia este procesul care te învață să privești în spatele proiectorului, în mintea și inima ta care sunt adevăratul proiector, pentru că depinde de tine să rescrii din scenarii, să joci alte roluri, să ordonezi scenele altfel, să construiești o altfel de continuare. „Sala de cinema” este spațiul dintre noi – spațiul configurat de relația terapeutică în a cărui design se combină empatia, acceptarea necondiționată, congruența și transferul -contratransferul, creând o atmosferă de siguranță care face posibile: stop-cadrul, reorganizarea scenelor, ștergerea unora, rescrierea altora, asumarea altor roluri.
Workshopul Lianei DON, Luminiței VLAS și Veronicăi MATEESCU ne-o oferit ocazia să aprindem lumina în acest spațiu. Un spațiu care rămâne în penumbră, dar de a cărui existență și consistență depinde ceea ce fiecare client (și uneori fiecare terapeut) rescrie în propriul film interior și exterior.
Un intro pe ritmuri alegro, plin de umor și ironie fină, despre terapia în spațiul online, despre a purta mască într-un spațiu în care ne propunem să „renunțăm la măști”. Apoi let’s rock cu Liana! (Noroc că am geaca de piele, nu mă simt pregătită pentru acorduri intense de chitară.) Cu amprenta ei inconfundabilă de rațiune, pasiune și artă, Liana ne aduce în prim plan spațiul terapeutic ca și erou principal al schimbării, terapeutul având doar rolul de ecran alb („oglindă deformată”). Ecran alb pentru că, dacă filmul terapeutului se suprapune peste al clientului… se poate rupe relația terapeutică.
Mă fascinează metafora procesului terapeutic ca un joc de șah, în care PROVOCAREA și ALEGEREA formează un duo inconfundabil și „în care clientul nu pierde piese, ci aduce înapoi piese aruncate”. Într-o succesiune de imagini simbol, se perindă apoi în fața noastră diverse situații terapeutice: plictiseală, confuzie, zona seductivă, competiție, terapeutul ca baby-sitter etc.). Diferențierea contransfer personal versus contransfer terapeutic, respectiv motivația clientului pentru terapie versus motivația pentru schimbare, au fost piesele de bază ale unui imens „puzzle” informațional pe care Liana l-a construit sub ochii noștri. Ca un adevărat designer multispațial, terapeutul e conștient de propriul lui spațiu interior (emoții, convingeri, atitudini) prin intermediul empatiei este conștient de spațiul interior al clientului și bineînțeles de spațiul dintre noi, de rezistențele care apar în acest spațiu. Prezența terapeutului este necesară în aceste 3 spații distincte, într-un joc de înăuntru – afară, condus de conștiența limitelor și rolului fiecăruia. Dacă jocul e armonios, se creează, ca un portal într-o altă dimensiune, „cel de-al 4 lea spațiu de conexiune relațională profundă, între 2 persoane, care sunt separate, unice, dar împreună. Începe să sune a alchimie totul, doar pentru inițiați.
În același ritm intens, ajungem la dimensiunile și modelele transferențiale. Apoi la contransfer – această monedă cu 2 fețe: interferență în procesul terapeutic, dar și adevărat catalizator al schimbării. Pe ce parte cade moneda? Depinde de prezența terapeutului în a conștientiza contratransferul și curajul de a-l folosi. Managementul contratransferului începe cu monitorizarea propriilor gânduri și emoții ale terapeutului.
Ritmul se schimbă, Luminița preia ștafeta aducând claritate, sinteză și explicații pertinente în lumea confuză și fără identitate clară a tulburării de personalitate borderline. Transferul acestor clienți este marcat de imersarea cu terapeutul, iar jocul de proiecții aduce ispita dansuluil terapeutic agresiv. Pe coloana sonoră se aude „Living on the edge”.
„Oglindă, oglinjoară, cine cel/cea mai frumoasă din țară?” E complicat să convingi pe cineva cu oglindă interioară care îl/o arată perfect/ă să se uite spre „oglinda deformată.” Aspectele specifice pacientului cu trăsături narcisiste (grandiozitatea, lipsa de empatie, hipersensibilitatea la critică) fac foarte fragilă alianța terapeutică. Contransferul terapeutului cu pacienții de acest tip: narcisismul terapeutului. Și el face parte din tablou.
Veronica ne acompaniază cu căldură emoțională și răbdare în lumea detașată și înghețată a disocierii, a integrării și a reconstrucției Selfului, a reconstrucției triunghiului salvator – persecutor – victimă, la un alt nivel. Focusul este pe dublul rol al disocierii: ca mecanism intrapsihic cu rol de supraviețuire, respectiv disocierea ca instrument terapeutic („a disocia disociatul”). Vorbind despre disociere, am reușit să ne asociem noi, participanții la workshop, acesta fiind momentul și tema unde, în spațiul virtual al workshopului, au răsărit multe întrebări.
Apoi Liana ne e ghid în universul transferului și contratransferului erotic, cu diferențierea celor bune (erotic și non-erotic) versus rele (erotizat și pervers). Am analizat care sunt condițiile favorizante, respectiv factorii protectori ai acestui tip de transfer / contransfer „călcâi al lui Ahile” sau catalizator cu un profund potențial de transformare? Din nou provocare și acceptare. De data aste pentru terapeut. Călătoria noastră informațională s-a încheiat cu transferul / contransferul de furie / agresivitate, de tip paranoid și fals paranoid.
Exercițiul practic ne-a pus în situația de a analiza, în roluri de terapeut și supervizor, situații de transfer/contransfer din experiența personală, ghidați de o serie de întrebări. Cu aceeași carte de rețete, rezultatele au fost diferite. Întorși în grupul mare, Liana ne-a demonstrat cum se derulează, pe slow motion, ce se întâmplă în relația terapeutică, cum se dă freeze pe secvența relevantă și cum se poate analiza ce se întâmplă la nivel de transfer/contransfer. Apoi cum putem folosi materialul relevat de acestea în beneficiul clientului nostru.
După o călătorie polifonică, cu ritmuri și intensități diferite, am ajuns la aspectele curative ale transferului/contransferului legate de libertate, autenticitate și construirea sensului. Am luat cu mine câteva întrebări existențiale:
- În ce fel a fi terapeut mă ajută în sensul meu existențial?
- Care este legătura terapiei cu moartea?
Am trăit experiența acestui workshop în ritmul aceluiași dans provocare – acceptare, care odată asumat și armonizat, scoate la suprafață ceva din muzica mea interioară. Mă simt ca în fața filmelor lui Andrei Tarkovski, fascinată de o lume plină de simboluri și metafore pe care o înțeleg parțial, dar care „mișcă” ceva în inconștientului meu, cu sau fără transă. Iar întâlnirea e pe multiple planuri: cu oamenii, cu psihoterapia și cu propriul copil interior. Mulțumesc, Liana, Luminița și Veronica!
Articol scris de Cristina IVAN
Photo: Maarten van den Heuvel