Imaginea omului

din perspectiva Psihoterapiei Pozitive

Metoda se bazează pe imaginea pozitivă a omului, imagine conform căreia omul este prin natura sa bun și înzestrat cu patru tipuri de capacități: fizice, mentale (psihice), sociale și spirituale. Bolile și tulburările sunt în acest context interpretate într-un mod nou, pozitiv, utilizându-se în interpretare povești, anecdote, exemple din alte culturi. Pacientul este astfel încurajat să joace un rol activ în propriul proces de vindecare. Psihoterapia Pozitivă consideră că orice om este un întreg format din patru părți: corp, minte, emoții și spirit.

Scopul procesului terapeutic este acela de a ajuta clientul/pacientul să își dezvolte propriile capacități înnăscute și să găsească echilibrul în viața de zi cu zi. Pacientul este, de asemenea, încurajat să devină terapeut pentru familia sa și pentru cei din anturajul său. Psihoterapia Pozitivă este o abordare interdisciplinară: ea utilizează o serie de tehnici aparținând unor alte metode, pentru a flexibiliza adaptarea la situația clientului/pacientului.

Datorită teoriei celor 2 tipuri de capacități de bază (capacitatea de a iubi = reprezentând emoțiile și capacitatea de a ști = reprezentând cognițiile), Psihoterapia Pozitivă poate aborda orice fel de pacient, indiferent de limbă sau nivel social și, de asemenea, indiferent de cultura din care provine. Prin interpretarea pozitivă a simptomelor, Psihoterapia Pozitivă ajută clientul/pacientul să-și găsească și să-și evalueze propriile capacități de bază.